Pregătirea pentru Spovedanie

Submitted by paroh on Mon, 02/07/2022 - 14:03

Pentru a putea face o spovedanie aşa cum cere învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe, şi anume sinceră, completă, cu responsabilitate faţă de taina Spovedaniei, trebuie neapărat să ne pregătim şi să chibzuim din timp la acest lucru, şi nu numai în momentul când plecăm genunchii în faţa preotului duhovnic.

Cum putem realiza lucrul acesta ?

Prin rugăciune, prin meditare, prin conştientizare, prin responsabilizare şi reflexie asupra stării noastre religios – morale.

1. Primul lucru este să citim „Canonul de umilinţă către Mântuitorul Iisus Hristos” care se găseşte în Ceaslov. Lucrul acesta să-l facem cu 2-3 zile înainte de a merge la spovedit. Îl putem găsi la nevoie și în internet: ca text sau  video. De ce să facem lucrul acesta ?  Alcătuirile acestui canon au darul şi puterea de a ne introduce într-o adevărată atmosferă de umilinţă şi căinţă faţă de felul cum ne chivernisim darul vieţii; au darul de a ne atrage atenţia asupra deşertăciunii trăirii în compania dulceţei păcatului, precum şi de paguba duhovnicească pe care ne-o creează această deşertăciune. Se spune într-una din aceste alcătuiri: „Desfătată şi plăcută este calea dezmierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va despărţi sufletul de trup. Deci, pocăieşte-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăţia lui Dumnezeu”(Peasna a 4-a), sau alta: „Suflete al meu, pentru ce te îmbogăţeşti în păcate ? Pentru ce faci voia diavolului ? În cine îţi pui nădejdea ? Părăseşte-te de acesta şi te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doamne, miluieşte-mă pe mine păcătosul”(Condac).

2. Creându-ne această stare de umilinţă, de căinţă, de responsabilizare şi luare aminte la viaţa noastră atât din punct de vedere sufletesc, cât şi trupesc, să mergem mai departe cu pregătirea noastră, şi anume examinarea propriei noastre stări sufleteşti, cercetându-ne felul cum ne îndeplinim sau nu ne îndeplinim îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de oameni şi faţă de noi înşine.

Pentru a ne fi mai uşor lucrul acesta vă sfătuim să citiţi cu luare aminte rugăciunea a treia, către Preasfântul Duh, din rânduiala Rugăciunii de seara şi rugăciunea a noua, către îngerul păzitor, din rânduiala Rugăciunii de dimineaţa” în care sunt înşirate mai multe păcate, în care ne putem regăsi fiecare dintre noi zilnic sau de - a -  lungul unei perioade de timp. Aceste două rugăciuni le-am putea socoti ca pe o spovedanie intimă, cu noi înşine, pe care trebuie să ne-o facem în fiecare seară şi dimineaţă.

3. De mare folos sufletesc sânt  apoi cărţile de rugăciuni în care se găsesc povăţuiri asupra felului cum trebuie să ne facem mărturisirea păcatelor. Avem, în aceste cărţi expuse păcatele după gravitatea lor, păcate de moarte, strigătoare la cer, grele, dacă împlinim sau nu faptele milei trupeşti şi sufleteşti, şi altele, lucruri care sunt în strânsă legătură cu Spovedania.

Făcând aceste lucruri înainte de spovedanie ne dăm seama mai uşor de starea sufletească în care ne aflăm, ne dăm seama mai uşor dacă „casa noastră duhovnicească” este dărâmată sau numai avariată. În felul acesta suntem puşi în situaţia de a reflecta cu responsabilitate asupra stării noastre religios – morale.

În felul acesta pregătiţi duhovniceşte putem face un alt pas spre spovedanie şi anume mărturisirea păcatelor:

Pentru ca mărturisirea să fie de folos, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie benevolă; sinceră şi obiectivă, adică să arate păcatele aşa cum s-au săvârşit, fără să caute să ascundă, să diminueze gravitatea lor sau să arunce răspunderea asupra altora; să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic. Pentru a fi siguri că nu uităm să mărturisim vreun păcat, este bine ca înainte să ne mărturisim, să ne aducem aminte toate păcatele, să le notăm pe o foaie de hârtie şi cu aceasta să ne prezentăm în faţa scaunului de spovedanie şi aşa, să fim siguri că nu vom avea păcatele îndoite, ci ne vom întoarce acasă vindecaţi; să fie făcută cu umilinţă şi zdrobire de inimă, deci cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră şi hotărâtă de a nu le mai repeta, căci simpla înşiruire a păcatelor, fără pocăinţa adevărată, nu are nici un efect asupra sufletului nostru.

Dumnezeu să ne ajute ca să putem pune început bun ostenelilor noastre duhovniceşti.